Cum arată „Money League” – TOP 20 cluburi de fotbal în funcție de încasări. Real Madrid, pe primul loc pentru a noua oară la rând

Cum arată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid, cele mai mari încasări din fotbal în sezonul precedent: 518,9 milioane euro.

Cele mai puternice 20 de cluburi de fotbal din lume au avut încasări de 5,4 miliarde de euro în sezonul precedent, conform topului „Money League”, realizat de firma de consultanță Deloitte. Pe primul loc se află din nou Real Madrid, cu 518,9 milioane de euro, urmat de Barcelona, cu 482,6 milioane. Manchester United a căzut pentru prima oară din top 3, fiind depășită de câștigătoarea Ligii Campionilor, Bayern München.

Alături de Pricewaterhouse­Coopers, Ernst & Young și KPMG, Deloitte este una dintre firmele de consultanță și audit care formează grupul „Big 4″, al celor mai puternice companii prestatoare de servicii din lume. Însă firma fondată în 1845 la Londra, care are acum sediul la New York, este singura care analizează din toate punctele de vedere finanțele fotbalului. La începutul fiecăruia dintre ultimii 17 ani, Deloitte a dat publicității topul „Deloitte Money League”, care ierarhizează descrescător echipele de fotbal cu cele mai mari venituri în sezonul precedent. Situația s-a repetat și în acest an, iar concluziile studiului sunt încurajatoare pentru fotbalul mondial: încasările celor mai puternice cluburi au crescut cu 8% față de sezonul precedent, până la 5,4 miliarde de euro.

REAL, PE PRIMUL LOC AL NOUĂ‚LEA SEZON LA RÂND
În ultimii ani, topul a fost condus autoritar de Real Madrid, club ale cărui încasări au crescut progresiv de la 138,2 milioane de euro în sezonul 2000-2001, atunci când se afla pe locul 5, la 275,7 milioane în 2004-2005, când a preluat prima dată șefia, până la 518,9 milioane de euro în sezonul precedent. Este pentru al nouălea sezon consecutiv în care madrilenii conduc acest top, un nou record, conform Deloitte, depășind cei opt ani în care Manchester United a fost pe primul loc în perioada 1997-2004. Interesant este și raportul stabilit între proveniența încasărilor de 518,9 milioane ale madrilenilor din sezonul precedent.

Astfel, conform raportului întocmit de Deloitte, 41% din încasări, adică 211,6 milioane, au venit de pe urma vânzării materialelor promoționale cu însemnele clubului, 36%, adică 188,3 milioane, au fost încasate din drepturi TV pentru liga spaniolă și Liga Campionilor, iar restul de 23%, 119 milioane de euro, ca urmare a vânzărilor de bilete și abonamente.

BARCELONA CÂȘTIGĂ‚ CU 35 DE MILIOANE MAI PUȚIN DIN MARKETING DECÂT REAL
Deși campionatul englez, Premier League, are cele mai mari încasări din drepturi de televizare, iar Bundesliga, întrecerea din Germania, a dat finalistele Ligii Campionilor din sezonul precedent, locul secund în „Deloitte Money League” e deținut tot de un club din Spania. Deși a înregistrat un regres de 400.000 de euro în sezonul trecut, iar echipa a trecut prin momente dificile pe plan sportiv, Barcelona rămâne o forță financiară în fotbalul mondial.

Cu încasări de 482,6 milioane de euro, catalanii au primit la fel de mulți bani ca și Real Madrid din drepturi TV, 188,3 milioane (39%) din încasări, și din vânzările de bilete și abonamente, 117,6 milioane (24%). Însă catalanii nu au putut egala sumele uriașe primite din marketing de madrileni, oprindu-se la doar 176,8 milioane, cu 35 milioane mai puțin ca Real. Situația actuală a Barcelonei este însă critică. Acuzat că a declarat doar 57 de milioane de euro pentru transferul lui Neymar, deși clubul a plătit 95 de milioane, președintele Sandro Rosell a fost forțat să demisioneze, iar acest lucru s-ar putea răsfrânge și asupra acordurilor clubului de pe „Camp Nou” cu actualii sponsori.

BAYERN, PROFIT DE 14 MILIOANE DE EURO
Cea mai spectaculoasă ascensiune a avut-o însă Bayern München. Câștigătoare a „triplei” campionat-Cupă-Liga Campionilor în sezonul trecut, echipa bavareză a raportat încasări de 431,2 milioane de euro, cu 60,6 milioane mai mult decât în exercițiul financiar precedent analizat de Deloitte.

Este pentru prima dată când Bayern urcă pe podiumul „Deloitte Money League” în ultimii 11 ani. Iar modelul de business german e total diferit față de cel iberic. Astfel, grosul încasărilor – 55% (237,1 milioane euro) – a venit ca urmare a vânzărilor de produse cu însemnele clubului. Încasările din drepturile TV au totalizat 25% (107 milioane) din total, în timp ce prețurile mici ale biletelor din fotbalul german au făcut ca încasările din tichete și abonamente ale clubului bavarez să fie de doar 87 de milioane de euro, adică 20% din totalul încasărilor, deși media de spectatori pe meci a fost de 69.500, doar două meciuri disputându-se fără ca biletele puse în vânzare să fie epuizate.

Totuși, Bayern are cel mai sănătos model de busi­ness din fotbalul european. Dacă presa spaniolă a scris că Real și Barcelona au datorii de sute de milioane de euro, Bayern a raportat în sezonul trecut un profit operațional (EBITDA) de 95,6 milioane de euro și un profit net după taxe de 14 milioane! A fost al 23-lea sezon consecutiv cu profit pentru echipa germană, record neegalat de nicio forță din fotbalul european.

PERFORMANȚELE SCAD, VENITURILE CRESC PENTRU MANCHESTER UNITED
Odată cu înlocuirea lui Sir Alex Ferguson, care a antrenat timp de 26 de ani la Manchester United, clubul de pe „Old Trafford” a început să aibă probleme. Numai în ultimele șase luni, valoarea clubului englez a scăzut cu peste 300 de milioane de euro din cauza scăderii cu peste 3 euro a prețului unei acțiuni la bursa din New York. Și, pentru prima dată în istoria topului „Deloitte Money League”, „diavolii” au căzut în afara podiumului.

Asta deși veniturile lui Manchester United au crescut cu 13%, de la 395,3 milioane de euro până la 423,8 milioane. Însă viitorul se anunță excelent pentru United. Pentru că, deși ar putea rata prezența în ediția viitoare a Ligii Campionilor, aflându-se abia pe locul 7 în campionat în acest sezon, „diavolii” au semnat cel mai mare contract de sponsorizare din istorie. Din sezonul viitor, Chevrolet va deveni sponsorul principal al echipei de pe „Old Trafford”, urmând să ofere 58,5 milioane de euro pe sezon pentru a apărea pe tricourile actualei campioane a Angliei.

PSG, SPONSORIZĂ‚RI URIAȘE
Cele mai mari creșteri au fost înregistrate de PSG, locul 5 în topul anailizat, și de Manchester City, ocupanta locului 6, ambele echipe fiind controlate de șeici din Qatar, respectiv Emiratele Arabe Unite. Astfel, încasările lui PSG au crescut de la 220,5 milioane de euro în sezonul trecut la 398,8 milioane, motivul fiind o proporție de 64% – 254,7 milioane de euro – a încasărilor din marketing și sponsorizări. Însă o bună parte a acestei sume vine ca urmare a înțelegerii cu Qatar Tourism Autorithy, una care va ajunge la 200 de milioane de euro pe an, conform presei franceze. Interesant este însă că acordul este analizat de UEFA, pentru că forul european bănuiește că acesta ascunde sponsorizarea clubului prin metode interzise de Fair Play-ul financiar instituit din acest sezon, care presupune ca balanța de cheltuieli/venituri să fie cel puțin nulă.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×